Şi in acest an, copilaşii plecaţi prea devreme din această lume, vor avea parte de o zi specială, marcată de Organizaţia E.M.M.A. prin Ziua Părinţilor de Ingeri, singurul eveniment de acest gen din Romania, dedicat memoriei copiilor deveniţi prematur ingeraşi: o petrecere pentru copii, in lipsa lor! Aflat la cea de a patra ediţie, evenimentul se va desfăşura simultan in 16 oraşe din ţară, precum şi in Anglia, Franţa şi Germania. La Iasi, manifestarea va avea loc duminica, la ora 17.30, in parcul de la Palatul Culturii. Părinţii, apropiaţii acestora, dar şi susţinătorii E.M.M.A. care vor lua parte la eveniment vor aprinde lumanări in memoria copiilor care au părăsit această lume şi, in urma unei numărători inverse făcută telefonic, simultan, in toate oraşele organizatoare, vor da drumul baloanelor colorate, ca ritual simbolic de despărţire. "Din proprie experienţă ştiu că nici un om nu trebuie să treacă singur prin aşa ceva şi că o vorbă bună, spusă cu sinceritate, poate face diferenţa majoră intre un suflet chinuit şi un om pe cale să accepte una dintre cele mai grele incercări ale vieţii. In timp am invăţat, de asemenea, că imi face mult mai bine să celebrez viaţa fetiţei mele Emma, aşa scurtă cat a fost ea, decat sa jelesc plecarea ei, pentru că oricum asta nu o mai aduce inapoi. De uitat nu uiţi nici odată şi sufletul va fi mereu apăsat de dor, dar prin astfel de gesturi, găseşti puţină alinare. Prin E.M.M.A. incercăm să oferim părinţilor care au trecut prin drama pierderii unui copil, suportul emoţional de care ştim că au nevoie. Acest eveniment are o semnificaţie aparte, in mod special pentru părinţii care au pierdut un copil inainte de naştere, momentul inălţării baloanelor simbolizand despărţirea de copilul pe care nu au apucat să-l vadă, să-l ţină in braţe, să-l cunoască. Este un moment emoţionant care alină la gandul că pot face asta, pentru copilul plecat prea curand de langă ei!”, a spus Bianca Brad, fondatoarea Organizatiei E.M.M.A. |