Desigur, daca cineva ar putea sa spuna ca muraturile numai toamna se pun, eu l-as contrazice cu indrazneala: si vara se pun muraturi! Atunci, se pun castraveti, dar numai un borcan de trei kile, ca sa ai la pastai prajite. Toamna, insa, e altceva, ca doar pui muraturi pentru toata iarna, adica macar o budana de 60 de kile. Si pentru asta, chiar daca pare putin, trebuie sa te scoli cu noaptea in cap si sa bati toate pietele, in cautare de marfa buna si ieftina.

E joi, e sapte dimineata si-i asa de frig, ca respiratia iese fuior din gura. Mai avem oleaca si ajungem in Piata Nicolina, blindati cu saci si alte sacose. Mi se pare ca e foarte devreme si ca numai noi o sa fim in piata. Chiar la intrare, vreo douazeci de oameni stau ciotca, se cearta si vocifereaza de nu se aude nici in cer, nici in pamant. Au inconjurat doua carute si un cotiugar, venite de la tara, acolo unde cresc patlagelele si castravetii, si care erau asaltate de pensionari, cu carucioare de butelie, dar si de bisnitari, care nu le dadeau voie sa intre in piata, sa le strice preturile. "Ori le vindeti la acelasi pret cu noi, ori ni le dati noua, ori, daca nu, o roiti de-aici", spune autoritar o baragladina de om, care in viata lui n-a vazut o sapa. "Ce vorbesti, bre? Crezi ca e dupa tine, baragladina! Sa lasi oamenii sa vanda cu cat vor ei", il repede un batranel uscativ, cu caruciorul aferent. "Asa, asa", ii tin hangul ceilalti pensionari, veniti de la cinci ca sa prinda rand, ca in "vremurile bune", cand la cozile de la lapte sau de la unt aflai tot ce misca in Iasi, basca romanul vietii unora si a altora. Baragladinei i s-au inrosit ochii de nervi si, pufnind, se da oleaca mai deoparte, ca sa supravegheze tranzactiile cu muraturi. "Cat dati, bre, kila?", ii interogheaza acelasi batranel, care, dupa cum am aflat mai pe urma, e colonel pensionar. Si, ca un brav ofiter ce se afla, trebuia sa lupte pentru soldatii din trupa venita pentru muraturi. "Pai 15 si 15", raspund in cor cei trei sefi de atelaj si producatori ai castravetilor si rosiilor care se lafaiau in sacii de rafie, frumos legati la gura. Baragladina da sa protesteze, el le vinde cu 25. "Tu, baragladina, stai la locu’ tau, ca altfel o sa regreti", il tinuieste colonelul si cu vorba si cu privirea. "Da’, ia spuneti, bre, cate kile are un sac?" "Pai, zece." "N-or fi chiar zece, da’ atat platim, un sac de zece kile, ca munciti, bre, la pamant, din greu", hotaraste negociatoru’-sef. Ceilalti aproba. Muraturile dispar ca prin farmec. Scartaind, carucioarele pline se indreapta catre budanele ce asteapta sa fie umplute. Si noi si cativa pensionari mai intarziati am ramas fara muraturi. Nu-i nimic, mergem in alta piata.

Cin’jdemii, da’ nu pe alese

Ne hotaram sa mergem in alta zi, in alta piata. Sambata ar fi cel mai bine, pentru ca suntem liberi si avem mai mult timp pentru a cumpara de toate. Ne trezim devreme, ca sa nu mai patim ca data trecuta si mergem in piata la CUG. Acolo speram sa gasim de toate. De la intrare, de o parte si de alta, pe lazi sau in lazi, castraveciori, patlagele cam inchircite, gogosari si ardei Kapia mutanti. Telina, mararul, usturoiul si hreanul completeaza amalgamul muraturilor. Mirosul te invaluie din toate partile. Miroase a muraturi de toamna, ca in vremea copilariei. "Cat dai patlagelele?" "Doua’scinci de mii kilu’". "Si castravetii?" "Si." "Ptiu, ce scump e", imi spun si in gand, si cu voce tare. Mai cercetam si alte tarabe si masini cu obloanele trase, pe post de mese. "Cat dai, bre, gogosarii si ardeii astia grasi?" "In primul rand, nu-s ardei grasi, ci ardei Kapia, de un soi special, obtinuti de olandezi dupa ani de incrucisari, si ii dau cu cin’jdemii kila. Da’ nu pe alese. Sa se stie", ne raspunde tacticos si stiintific un legumicultor din Matca. "Dom’le, eu cred ca ai cultivat Kapia langa ardeii grasi si s-au incrucisat ei intre ei, de ce nu recunosti? Si ii mai dai si cu cin’jdemii, si-s niste mutanti…" "Daca nu vreti, nu-i luati, nu tin musai", imi raspunde matcasul, sfidand toate legile economiei de piata. "Ei, afla ca nici eu nu tin musai sa ti le iau." Si plecam si din piata asta fara muraturi. Dar am luat usturoi si telina. "Te pomenesti ca ramanem fara muraturi in iarna asta", imi spune jumatatea mai in gluma, jumatate mai in repros.

Totul taiat rondele

Toata noaptea visez numai muraturi si ardei Kapia mutanti. Ma trezesc duminica, pe la ora noua, si constat ca sunt singura acasa. Nici peste trei minute suna telefonul. "Alo, sunt in piata de la CUG si am luat muraturi. Vin acasa ca sa le punem." Nici nu intra bine pe usa si-l iau la intrebari. "Cu cat kilu?" "Mai scump ca ieri, ca doar stii ca duminica e mai scumpa piata. 25.000 castravetii si rosiile si 50.000 ardeii. Doar nu vrei sa ramanem fara muraturi... Hai sa le punem." "Paganule, e duminica." "Da’ mergem mai intai la dl. X, la o lansare de carte, si apoi venim si punem muraturile, mai pe seara." "Mersi. Du-te tu la dl. X la lansare, eu prefer sa pun muraturi. Adica ma sacrific, intelegi?" "Inteleg ca pe mine ma sacrifici si pentru asta sa-mi pui un borcan de rondelele!" "De ce? De rondele, ai cumparat rondele?" "Nu. Patlagelele, castravetii, morcovul, telina, merele, perele, gutuile le tai pe toate rondele si cu multa telina frunze si le pui la borcan. Sacrificato. Te pup, pa." Si toc, toc si pleaca la lansare. Foarte bine, imi zic si trec la pus muraturi. Le prefer in locul d-lui X. Catre seara termin totul si mi-s tare mandra. Tot mai catre seara imi da sora mea telefon si ma laud ca eu mi-am pus muraturi. "Bravo! Eu nu mi-am luat, cred ca raman fara muraturi anul asta." Peste trei zile, aceeasi sora imi da telefon. "Afla ca Andrei mi-a luat muraturi. Cu cin’spe mii castravetii si rosiile si cu trei’scinci gogosarii si Kapia, da’ Kapia, nu mutanti ca ai tai..."