De vreti sa va gasiti linistea, de vreti sa patrundeti intr-o lume in care oamenii sunt egali nu doar in fata lui Dumnezeu, ci si a vietii, mergeti sa va inchinati la Manastirea Cetatuia. Iar de o veti face in noaptea de Inviere ori in zi de Paste, veti afla acolo, pe varf de colina ce sta de straja Iasului, impacarea de care cu totii avem atata nevoie.

La Cetatuia e forfota mare, se fac pregatirile de Sfantul Paste. Dar in aer nu se simte nimic altceva decat pace. O pace a sufletelor, o pace a naturii. Cei ce sosec in cautarea vinului bun, cu care sa cinsteasca masa de sarbatoare, intra grabiti, dar tacuti, neindraznind sa tulbure clipele fermecate. Nici masinile nu fac zgomot: singurul care are curaj sa se agite este vantul. Dar lui i se permite, ca aduce freamat de frunze si miros de primavara. Aproape de zidurile manastirii trec, cu treaba, calugari. Merg repede, dar in liniste; isi vad de treburi. In curte, um om indreapta gardul viu, iar altul tunde iarba. Mirosul de verde proaspat acopera, in preajma beciului in care stau butoaie de mii de litri, izul de vin bun. Ajung tot mai des credinciosi, tineri si mai varstnicii, unii cu copii mici, sa se inchine. Stiu ca preotul ii asteapta. Biserica este dechisa tot timpul, iar un preot sta permanent la altar, serviciul liturgic nu se intrerupe niciodata. Acum, aproape de Paste, vin oamenii sa se inchine si sa se impartaseasca, dar nu este zi fara ca multi credinciosi sa nu treaca pragul manastirii.

Preocupare

Pregatirile de Paste au inceput, practic, de sapte saptamani, odata cu intrarea in post. „S-au facut slujbe diferite, vesmintele pe care toti le-am imbracat au fost negre. Acum, asteptam pelerinii, ii asteptam cu mare bucurie, sa vina. Dar nu lipsesc niciodata, iar Saptamana Mare este o perioada speciala. Sosesc oameni nu doar din Iasi si din Moldova, ci din toata tara“, spune parintele exarh Arsenie Hanganu. Preocupare mare e si in biserica ce are hramul „Sf. Apostoli Petru si Pavel“. La intrare, credinciosii cumpara lumanari si se uita nedumeriti spre usa din lemn, care-i desparte, la propriu, de sfantul lacas. N-au decat s-o impinga si ajung dincolo, in inima ctitoriei. O maicuta in varsta, micuta si firava, isi pune puterile la incercare. Intra in biserica si se inchina. Din altar se aude vorba, iar preotul Andrei iese doar pentru cateva clipe, parca pentru a confirma ca „acum este multa treaba, timpul e scurt, pregatirile-s in toi“. La randul sau, parintele Arsenie nu sta nici o clipa: are de organizat lucrurile, de trimis felicitari altor inalte fete bisericesti. „Cei care vin la noi, de Paste, si sunt din alte localitati pot ramane aici peste noapte. Dimineata stau la masa, le dam bucate traditionale — oua rosii, cozonac, miel, sarmale, din toate cele obisnuite, si un pahar de vin bun, de-al nostru“.

Puhoi de oameni

Fetele bisericesti stiu ca, de acum, nu vor avea liniste deloc in urmatoarele zile, ca se va umple curtea manastirii in fiecare seara. Chiar astazi, la denii, se va intampla asa. „In Vinerea Mare, este denia prohodului, iar ca semn al vestirii intoarcerii Domnului Iisus Hristos si al invierii naturii, vom inconjura biserica, asa cum facem si in noaptea de Inviere. Vestim, astfel, ca Hristos s-a rastignit pentru noi, dar si ca a inviat, si ca, odata cu el, la fel a facut si omul, fiind, astfel, purtat spre viata vesnica“, mai spune parintele Arsenie.
In noatea Invierii, curtea devine neincapatoare, iar parcare micuta de la intrare se blocheaza. Multi isi lasa masinile in vale si, cale de aproape un kilometru, urca dealul spre Cetatuia cu lumanari aprinse in maini. „Facem slujba afara, ca-s foarte multi credinciosi, si punem si un ecran, sa vada cei care nu se pot apropia. Si avem si sonorizare. Vin si tineri zvapaiati, vin si batrani linistiti, vin si bogati, si saraci. Ziua de Paste este ziua in care toti oamenii sunt egali, este ziua in care nu-I deosebim pe oameni intre ei“, adauga parintele exarh.

Liniste

Nici nu-i de mirare ca la Cetatuia ajung atatia credinciosi. I-au trecut pragul nu doar cei necajiti, ci si personalitati, incepand cu ministrii Romaniei si ajungand pana la presedintele moldovean Vladimir Voronin. Au fost oameni de toate felurile, dar au fost tratati la fel: ca niste credinciosi adevarati: „Vin aici pelerini cu o apasare in suflet si pleaca linistiti. Cetatuia este un loc al linistii“. Si n-are cum sa nu fie asa. Manastirea este asezata intr-o pozitie minunata, slujbele sunt frumoase; ajuns acolo, parca nu mai esti pe pamant, ci in cer. Iar acest lucru se datoreaza si faptului ca tot ceea ce tine de gospodarie este in afara zidurilor. Iar acele ziduri, gandite candva pentru a-i tine pe dusmani departe, pazesc acum sfantul loc de vrajmasia vremurilor tulburi. Dincolo de ziduri, in locul in care ajung credinciosii pentru a se ruga, linistea este deplina, iar atmosfera e una de pace. „Suntem departe de Iasul tumultuos, agitat. Aici se gaseste repaosul, se refac fortele spirituale. Oamenii se ridica sufleteste si se incarca duhovniceste“, a incheiat parintele Arsenie.

Istorie

Manastirea Cetatuia este ctitorita de Gheorghe Duca, care a ridicat-o intre 1668 si 1672 pe un deal ce domina, actualmente, valea raului Nicolina si cartierul CUG. De-a lungul timpului, a ajuns o ruina, dar a fost restaurata la cererea istoricului Nicolae Iorga.
In timpul Primului Razboi Mondial, a servit drept spital pentru raniti.
Acum, biserica Manastirii Cetatuia este monumentul principal al intregului complex arhitectonic. Cladirile sunt monumente istorice, intrate in patrimoniu. Palatului Domnesc, ce adaposteste un impresionant muzeu, i se adauga baia turceasca, una dintre putinele edificii de acest fel din tara, si pivnitele boltite, de la subsol. Acestea din urma sunt renumite si, drept dovada stau oamenii care, in aceste zile, le trec pragul pentru un vin de exceptie. Acolo, in doua sali uriase, odihnesc butoaie pe masura: cel mai mic are 1.999 litri, iar cel mai mare — peste 5.000. Frigul si umezeala sunt raman de-a lungul intregului an, dar asta nu-i opreste pe cei invitati sa deguste un pahar de vin s-o faca. Intr-una dintre sali, se gaseste chiar si „masa tacerii“. Inconjurata de 12 scaune, indeamna nu doar la chibzuinta, ci si la reflectie. Si asa si trebuie, pentru ca, odata ajunsi acolo, la Cetatuia, este bine sa uitam de griji si de ambitii, intrucat sus, in varf de colina, suntem mai aproape de Dumnezeu si suntem, cu totii, egali.